Curentele AVANGARDISTE

Cristi Baciu
Paula Birtalan
 EXPERSIONISM
• Expresionismul îşi are originea în Germania începutului secolului 20,
prima dată apărând ca o mişcare de avangardă în poezie şi pictură,
înaintea primului război mondial. Este reacţia firească a unui grup de
pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide. Revolta
artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei
asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de
vedere cromatic şi o estetică revoluţionară.
• În pofida programelor şi periodicilor sale, expresionismul nu a fost
niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului.
• Acest curent nu are un manifest concret. Reprezentat de artişti foarte
diferiţi, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o
mişcare artistică. Acest stil va depăşi de altfel repede granişele picturii:
va cuprinde în sfera sa şi arhitectura, teatrul, dansul, filmul, muzică şi
literatură.
• În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva
realismului sau naturalismului, o căutare a unei realităţi psihologice sau
spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse
în secvenţa lor logică. În roman, termenul este leagat de operele lui
Franz Kafka sau James Joyce.
• In afara Germaniei , cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt
norvegianul Edvard Munch, cu celebrul său tablou Strigătul , elveţianul
Cuno Amiet precum şi cehul Bohumil Kubista.
• Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu
expresionismul. Astfel, majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui
Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Un alt exemplu ar putea fi
piesa lui Mihai Saulescu , Săptămâna luminată. Aceasta din urmă poate
fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă; ea
reliefează un tragism răscolitor, realizat cu o măiestrie uimitoare.
 Franz Marc - Cerb in padure, 1914

Edvard Munch - Strigătul, 1893

 Egon Schiele – Grup de femei
îmbratişându-se,1915

Egon Schiele – Portretul lui Eduard

Kosmackm, 1910
Luis Barragán şi Mathias Goeritz -
Sculptura Torres de Satélite by, 1957/8,
Mexico City

Doris Antony - Einstein

Tower,Potsdam, Berlin,1919-1924
 DADA
• Manifestul Dada 1918 este primul manifest al miscarii, scris de
Tristan Tzara.
DADA – iata un cuvant care conduce ideile la vanatoare; orice
burghez e un mic dramaturg, nascoceste diferite discursuri si in loc
sa aseze personajele la locul lor, potrivit cu calitatea inteligentei
sale, crisalide pe scaune, cauta cauzele sau scopurile pentru a da
consistenta intrigii sale, istorie care vorbeste si se defineste.
Cabaretul lui Voltaire este locul unde s-au adunat tineri studenti, militari
care au cautat azil in Elvetia si au teoretizat curentul Dadaist.

Nu exista definitie etimologica pentru DADA.

Negruii Kru se numesc coada vacii sfinte : DADA
Cubul si mama intru-un tinut din Italia primesc numele : DADA
Cal de lemn, doica, dubla afirmatie in ruseste si romaneste : DADA
• Autorul spune ca “Opera de arta nu trebuie sa fie frumusetea in sine
insasi pentru ca frumusetea este moarta […] aceasta nu este
frumoasa prin decret” de acolo reiese ca critica este inutila.
• El considera ca texul lui Isus si Biblia acopera cu aripile lor : rahatul,
bestiile, zilele; <<Cunoaste-te pe tine insuti>> este o ipocrizie.
• Acesta isi creeaza arta sa, in maniera personala. Astfel, DADA s-a
nascut din nevoia de independenta.
In manifest Tristan Tzara isi exprima dispretul pentru orice tip de
manifest, sau sistem fie el psihologic, filozofic, logic. Acesta isi
exprima placerea pentru contradictii; “pentru Creator creatia e fara
cauza si fara teorie”
Orice forma de dezgust susceptibila de a deveni o negatie a familiei e
Dada; protestul violent al intregii fiinte orientat spre actiune
nimictioare este Dada; cunoasterea tuturor mijloacelor pana azi
respinse de pudoarea sexuala a compromisului prea comod si de
amabilitate este Dada; abolirea logicii, dansul impotentilor creatiei
este Dada; abolirea oricarei ierarhii si a oricarei ecuatii sociale
instalate drept valori de catre slugile noastre este Dada; abolirea
memoriei : Dada. Concluzia este : “Libertate : DADA DADA DADA,
urlet culori ondulate, intalnire a tuturor contrariilor si a tuturor
contraindicaitilor, a oricarui motiv grotesc, a oricarei incoerente :
VIATA”
Manifest despre amorul slab si amorul amar

II
Un manifest este o comunicare facuta lumii intregi, in care nu se
pretinde altceva decat un mjloc de vindecare instantanee a
sifilisului politic, astronomic,artistic, parlamentar, agricol si literar.
El poate fi dulce sau simplut, are intodeauna dreptate, e
puternic, viguros si logic.
A props de logica, eu ma gasesc foarte simpatic.

VII

A priori, adica cu ochii inchisi, Dada pune inaintea actiunii si peste

toate : Dubiul. DADA se indoieste de toate. Dada este tot.
Indoitiva de Dada.
Antidadaismul este o boala : autocleptomania, conditie normala a
omului este DADA.
Dar adevaratii dadaisti sunt impotriva lui DADA.
Pentru a face o poezie Dadaista :

Luati un ziar.
Luati o pereche de foarfeci.
Alegeti din ziar un articol care sa aiba lungimea pe care vreti so dati
poeziei voastre.
Decupati articolul.
Taiati cu grija toate cuvintele care formeaza respectivul articol si
puneti toate aceste cuvinte intrun saculet
Agitati-l incetisor.
Scoateti cuvintele unul dupa altul, dispunandu-le in ordinea in care
le veti extrage.
Poezia va va semana.
Si iata-va un scriitor infinit de original si inzestrat cu o sensibilitate
incantatoare, desi, se intelege, neinteleasa de oamenii vulgari.
XIII

Dada este un microb virgin

Dada e impotriva vietii scumpe
Dada
societate anonima pentru exproprierea ideilor
Dada are 391 atitudini si culori diferite conform cu sexul
presedintelui.
El se transforma, afirma si spune contrariul in aceasi clipa
– fara importanta – tipa si pescuieste cu undita.
Dada e cameleonul schimbarii rapide si interesate.
Dada e impotriva viitorului. Dada e un mort. Dada e un
idiot. Traiasca Dada. Dada nu e o scoala literara urla
Prima coperta a Primului
Manifest de Tristan Tzara
Marcel Duchamp –
Fantana, 1917
Hannah Höch - Cut with
the Dada Kitchen Knife
through the Last
Weimar Beer-Belly
Cultural Epoch in
Germany, 1919

Poster DADA
 SUPRAREALISM
• Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi
literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie,
teoretizat de André Breton (1896 - 1966) şi dezvoltat mai ales în
deceniile trei şi patru ale secolului trecut (cu aspecte şi prelungiri
ulterioare).
Precuorsor al Suprarealismului este considerat Lautréamont (1846 –
1960) cu opera Canturile lui Maldoror despre care André Breton
afirmă :
“Tot ceea ce în durata veacurilor, se va gândi şi se va
întreprinde mai îndrăzneţ şi-a găsit aici prilejul să se formuleze
dinainte în legea sa imagică” şi că “ pare să depăşească limitele
posibilităţilor omeneşti”.
Primul manifest al suprarealismului - 1924
Al doilea manifest al suprarealismului - 1930
Prolegomenele la un al treilea manifest al suprarealismului - 1942.

“SUPRAREALISM, substantiv masculin. Automatism psihic pur,

prin intermediul căruia îţi propui să exprimi, fie verbal fie în
scris, sau în orice altă manieră, funcţionarea reală a gândirii.
Dicteu al gândirii, în absenţa oricărui control exercitat de
raţiune, în afară oricarei preocupări estetice sau morale.
ENCICL. Philos. Suprarealismul se bazează pe încrederea în
realitatea superioară a unor anumite forme de asociaţi neglijate
până la el, în atotputernicia visului, în jocul dezinteresat al
gândirii. El tinde să surpe defitnitiv toate celelalte mecanisme
psihice şi să se substitue lor în rezolvarea principalelor
probleme ale vieţii.
Sunt consideraţi ca suprarealişti chiar şi Dante şi Shakespeare (în
zilele sale bune).
“ În decursul diferitelor tentative de reducere la care m-am dedat, a
ceea ce se numeşte, prin abuz de încredere, geniu eu n-am găsit
un alt proces căruia să i se poată atribui geniul, în afară de
suprarealism”

Swift este un suprarealist în răutate.

Sade este un suprarealist în sadism.
Chateaubriand e un suprarealist în exotism.
Hugo este un suprarealist când nu e tampit.
Poe e un suprarealist în aventură.
Baudelaire e un suprarealist în morală.
Rimbaud e un suprarealist în practica vieţii şi aiurea.
Mallarme e un suprarealist în confidenţă.
Et caetera.
• Celebre citate suprarealiste :

Lautreamont descrie un tânăr băiat “ frumos ca şi şansa întâlnirii unei

maşini de cusut cu o umbrelă pe masa de operaţie”, citat folosit
adesea de Breton pentru a descrie deplasarea suprarealismului.
“ În timpul unei întreruperi a partidei, pe când jucătorii se adunau în
jurul unui recipient de punch fumegând, eu întrebam copacul dacă
mai avea panglica sa roşie.”
(Luis Aragon)
“Pe un pod roua cu cap de pisică se legană.”
(Andre Breton)
“În pădurea incendiată
Leii erau proaspeţi. “
(Roger Vitrac)
 În finalul manifestului autorul continuă :
“Suprarealismul, aşa cum îl vad eu, declară
îndeajuns de energic nonconformismul nostru
absoulut, pentru a nu mai putea fi pusă problema
de a-l traduce, în procesul lumii reale ca martor al
apărării. […] Lumea aceasta nu corespunde decât
foarte parţial măsurii gândirii iar incidentele de
acest gen nu sunt decât episoadele, pâna acum
cele mai marcante ale unui război la care sunt
mândru că particip. Suprarealismul este <<raza
invizibilă>> care ne va permite într-o zi să-i
răsfrangem pe adversarii noştri.”
Andre Breton
ARTA VIZUALA SUPRAREALISTA

Trădarea Imaginilor – Rene Margritte

( 1928-29)

Man Ray – Dar (1921)

Coperta primului număr al
 La Révolution surréaliste , 1
Decembrie 1924.

Max Ernst –
Triumful suprarealismului,
1937
 Marcel Duchamp - Nud
coborând scările, 1912

Salvador Dali - Persistenţa

Memoriei, 1931
 CUBISM
• Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută
în Europa la începutul secolului XX. Între anii 1908-1914 are loc
în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii, după cea a
descoperirii perspectivei în perioada Renașterii. Inițiat de
francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va
dobândi în scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică
va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al
XX-lea. Cubismul este consecința unor transformări de lungă
durată, nu a fost teoretizat prin vreun manifest sau declarații
programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnișoarele din
Avignon" (1907) al lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor
se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și
de modul de reprezentare bazat pe perspectivă
• În ciuda aparențelor, cubismul nu reprezintă distrugerea realismului,
el pune sub semnul îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce
ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este nici obiectiv, nici absolut
și nici unicul posibil - el este doar rezultatul pur al convenției.
• Prima fază - faza precubistă - până în 1910
Prima fază, cunoscută sub numele de precubistă, durează până în
anul 1910 și se află sub puternica influență a lui Cézanne și celebrei
lui recomandări de a "reda natura prin intermediul cilindrului, sferei
și conului". Braque și Picasso, care pictau în această perioadă
personaje, peisaje și naturi moarte, nu se mulțumesc numai cu
încercările de renunțare la perspectivă, ci aspiră mai ales să reducă
motivele la forme geometrice fundamentale.
• A doua fază - faza analitică - 1910 - 1913
Caracteristică pentru această fază (numită și "cubism ermetic") este
înclinația artistului de a descompune obiectul reprezentat într-o
mulțime de suprafețe mici, geometrizate. Gama cromatică devine
neobișnuit de sumară, bazându-se în principal pe tonuri de cafeniu
și cenușiu. Ambii artiști realizează faptul că deformarea din ce în ce
mai puternică și atracția pentru monocromie poate duce în cele din
urmă la abstract
• Ultima fază - faza sintetică
Odată cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care și Picasso va începe
să o folosească, artiștii intră în ultima fază a cubismului - cea
sintetică.
Noua tehnică readuce culoarea în operele cubiștilor, permițând
totodată restabilirea contactului cu realitatea grație asocierii unor
motive care pot fi imediat recunoscute.
Paul Cezanne – Cariera
Bibemus, 1898-1900
Otto Gutfreund – Cap
de femeie, 1912-1913

O parte a enormului monument

Creatorul statului bulgaresc
 Pablo Picasso – Trei
Muzicieni, 1921

Juan Gris – Portretul lui

Picasso, 1912
 FUTURISM
Futurismul este un curent artistic şi social din Italia.
Acest fenomen de anvergură s-a manifestat la
începutul secolului XX, în mai multe ţări printre care şi
Rusia şi Anglia. S-a evidenţiat în mai multe domenii
artistice printre care şi : pictură, sculptură, literatură,
ceramică, design grafic, film, arhitectură, modă.
Manifestul scris de F.T. Marinetti a aparut în franceză
în revista Figaro, 20 februarie 1909.
• Punctele esentiale ale manifestului :

1.Vrem să cântam iubirea pentru primejdie, obişnuiţa energiei şi curajul.

2.Curajul, îndrăzneala, rebeliunea vor fi elementele esenţiale ale poeziei
noastre.
3. Literatura a preamărit până azi imobilitatea gânditoare, extazul şi
somnul. Noi vrem să preamărim mişcarea agresivă, insomnia febrilă,
pasul alergător, saltul mortal, palma şi pumnul.
7. Nu mai există frumuseţe decât în luptă. Nici o operă fară caracter
agresiv nu poate fi o capodoperă. Poezia trebuie concepută ca un
asalt violent împotriva forţelor necunoscute, pentru a le obliga să se
prosterneze înaintea omului.
9. Noi vrem să glorificam războiul – unica igienă a lumii – militarismul,
patriotismul, gestul distrugător al anarhistilor, ideile frumoase pentru
care se moare şi dispretul faţă de femeie.
10. Noi vrem să distrugem muzeele, bibliotecile, academiile de orice soi,
şi să luptăm împotriva moralismului, feminismului şi impotriva oricarei
laşităţi oportuniste şi utilitariste.
• Acest incendiar curent lansat are menirea de a “elibera această ţară de
cangrena fetidă a profesorilor, arheologilor, ghizilor şi anticarilor. [...] Noi
vrem s-o eliberam de nenumaratele muzee ce-o acoperă, toată, cu cimitire
nenumarate.
[…] Ducă-se cine vrea în pelerinaj odată pe an ca la cimitir de ziua morţilor
… v-o îngădui. Odata pe an să fie depus un omagiu de flori înaintea
Giocondei, v-o îngădui… […]De ce vrem să fim otrăviţi? De ce să vrem să
putrezim?”
Aceştia susţin că frecventarea cotidiană a centrelor de cultură cum sunt
muzeele sau bibliotecile ne închid în trecut fără ca noi, să avem putinţa de
a evolua şi a ne schimba mentalitatea veche şi ne bareaza viitorul.
Acesta spune că toţi pseudoartiştii secolului nu îşi amintesc că au
trăit,pentru că în viaţa lor nu există viteză. Acesta încheie manifestul în
felul următor : “În picioare, pe culmea lumii, noi aruncăm, înca o dată
provocarea noastră stelelor!...”
Aceste idei sunt asemanatoare cu cele ale Manifestului din pictură; pictorii
exprimându-şi dezacordul privind cultul trecutului, obsesia vechiului,
pendantismul şi formalitismul academic. Se revoltă împotriva cuvintelor :
ARMONIE şi BUN GUST, expresii prea elastice.
Acest curent se poate explica foarte simplu deoarece
intreaga arta italiana a secolului era inca sub influenta
artei antice.

Umberto Boccioni,  Orasul se inalta (1910)

 Umberto
Boccioni,
Formele unice ale
continuităţii în
spaţiu (1913)

Giacomo Balla, Viteza şi
sunetul Abstract
(1913-1914)

Natalia
Goncharova,
Ciclistul,
1913
Gino Severini - Tren blindat în
acţiune, 1915

Exemplu de arhitectura futurista

de Antonio Sant'Elia
 RAIONISM
• Mihail Larinov este cel care a lansat Manifestul raionismului în 1913,
şi afirmă că “geniul epocii trebuie să fie : pantaloni, jachete, pantofi,
tramvai, autobuz, aeroplan, nave uimitoare”.
• Acest curent este independent de formele reale, este o sinteză de
cubism, futurism şi orfism; “afirmăm că pictura ignorează timpul.”
Continuă spunând că Occidentul umileşte formele orientale.
• Stilul picturii este reprezentat de formele spaţiale obţinute prin
intersecţia razelor reflectate de diferite obiecte. Trecutul este formă
de plecare pentru perfecţiunea raionismului.
• Autorul conclusionează : “ Adevărata eliberare a artei începe astazi :
o viaţă care se desfaşoară doar după legilie picturii ca entitate
autonomă : o pictură care are forma sa, culoarea sa, timbrul său.”
MIHAIL LARINOV
 Mihail Larinov -
Portretul lui Aleksei
Kruchenykh

Mihail Larinov – Raionism

Rosu, 1913
Mihail Larinov –
Portretul unui
om

Natalia Sergheyevna
Goncharova –Pădure verde şi
galbenă, 1912
 SUPREMATISM
• Suprematism (din limba latina : suprematia = supremație,
superioritate, suveranitate) este numele sub care pictorul Kazimir
Malevici și-a prezentat - începând cu anii 1914-1915- propria
pictură, în care renunță la reprezentarea obiectelor pentru a
înregistra sensibilitatea degajată de orice aluzie la lumea vizibilă.
"Prin suprematism - scrie Malevici - înțeleg supremația sensibilității
pure în artele plastice". Malevici așează, în cadrul golit de prezențe
sau de aluzii la lumea concretă, mărturiile sensibilității sale,
transcrise în limbajul abstract al geometriei. Programul picturii
suprematiste pleacă de la observația că ceea ce contează în
patrimoniul epocilor trecute nu sunt valorile practice sau de
reprezentare, ci valorile spiritualității și sensibilității depozitate în
diferite creații.
• Prima lucrare a lui Malevici care trezește un deosebit ecou este
tabloul "Pătrat negru pe un fond alb“ Suprafața neagră, executată în
întregime în ulei, netedă, fără urme de pensulă, este imaculată și
unitară. Factura fundalului, în schimb, de un alb ușor cenușiu, este
neregulată. Această tratare diferențiată creează efectul încrustării
albului în negru, în același timp, patratul pare să se ridice în aer,
dezlipindu-se de materia albă. Malevici considera "Pătratul negru"
expresie a densității maxime a masei de culoare, simbol pentru
"economia geometrică". În 1915, publică manifestul "De la cubism și
futurism la suprematism, un nou realism artistic", la redactarea
căruia a contribuit și poetul Vladimir Maiakovski. Malevici își
dezvoltă ideile, cinci ani mai târziu (1920), în studiul "Suprematismul
ca model al nonreprezentării", text ce va fi cuprins în volumul
"Lumea nonreprezentării".
• Forma
• Formele utilizate în pictura suprematistă sunt în mod esențial
bidimensionale, formele cel mai des intrebuintate sunt patratul, cercul
si crucea.
• Culoarea
• Există trei categorii de culori în pictura suprematistă. În primul rând
albul pentru fond, reprezentând spațiul infinit. Negru este rezervat
pentru figura de bază, care este pătratul. Pentru rest se folosesc
culorile primare în stare pură.
• Spațiul
• Pentru suprematism, spațiul depășește reprezentarea în trei
dimensiuni, el este conceput în mai multe straturi, pe care evoluează
formele în mod liber. Subiectul unei opere suprematiste este captarea
unui moment din evoluția formelor în dimensiunile spațiului.
Kazimir Malevici - Pătrat negru, 1913

Kazimir Malevich –
Suprematism, 1915
 Kasimir Malevich – Masă de
scris şi birou, 1913

Kasimir Malevich –
Suprematism mistic, 1920-22
 CONSTRUCTIVISM
• Constructivismul este o mişcare artistică ce s-a născut în Uniunea
Sovietică imediat după Revoluţia Bolşevică. A fost influenţată de
futurismul rusesc şi suprematismul fondat de pictorul Kazimir
Malevici.
• Kazimir Malevici teoretiza "contiinţa cosmică" (P.D.Uspenski):
"Pictura mea nu apaţine numai Pământului, Pamântul a rămas în
urmă ca o casă devorată de viermi." (Malevici)
• Constructivismul era privit ca o nouă estetică, ca un efort de a
armoniza arta cu producţia industrială, ca un efort de a-i uni pe
intelectuali şi pe muncitori, de a şterge graniţele dintre muncă şi
artă.
• Constructivismul românesc s-a grupat în special în jurul
revistei Contimporanul condusă de Ion Vinea. Constructiviştii
subliniau necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul
contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi,
conturând natura. Ion Vinea a solicitat drept colaboratori ai
revistei pe scriitorii Tudor Arghezi,Ion Barbu,Camil Petrescu,
dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brancuşi.
 Vladimir Tatlin -
Monumentul celei de a III-
a Internaţionale, 1919-
1920

Fotografie de la prima expozitie constructivista,

1921
Antoine Pevsner – Torso, Naum Gabo – Cap nr 2 ,
1924-1926 1916
 Liubov Popova – Constructia fortei
in spatiu, 1921

Vladimir Tatlin – Relief, 1914

 LEF
• Manifestul Lef-ului a fost publicat de Maiakovski. Lef inseamna
Frontul de stanga al artelor, si in timp ce revolutionarii se bat pentru
viata, Lef-ul se bate pentru gust. Dupa ce a durat 3 ani, s-a continuat
in futurism. Pe parcurs s-a realizat o scindare dintre futurismul de
stanga si de dreapta, Marinetti a fost fluierat in timpul sederii sale la
Moscova; s-a format astfel frontul de stanga al artelor.
• Si-au aplicat metodele de lucru la activitatea propagandista din
revolutie, au condus studentii la asaltul academiilor.
• In scopul promovarii ideilor, s-a format revista Iskustovo Kommuni
care a fost mai tarziu suprimata de catre academicieni.
• Lef-ul devine principala arta a RSFSR, este o a arta proletara, este
literatura oficiala, marea cotitura; se publica opera completa a lui
Tolstoi. Lef-ul trebuie sa repudieze trecutul; va aplica in arta ideile
Comunei, este arta maselor, care se ia la intrecere cu alte curente
artistice
VLADIMIR MAIAKOVSKI
 Lyuob Popova - Portretul
unui filosof

Poster de Maiakovski
 De Stijl
• De Stijl sau neoplasticism a fost un stil, sau mişcare, de artă în
anii 1920 originar în Ţările de Jos.
• Artiştii care făceau parte din mişcarea de Stijl au vrut să exprime un
nou ideal utopian, a armoniei şi a ordinii spirituale. Ei suportau
abstracţia pură în artă, şi universalitatea prin reducerea la
elementele esenţiale a formei şi a culorii — adică, simplificau
compoziţiile vizuale la linii sau forme doar în direcţiile verticale şi
orizontale, şi foloseau doar cele trei culori primare: roşu, albastru şi
galben, în afară de alb şi negru.
• Filosofia neoplatonică a matematicianului M. H. J. Schoenmaekers,
care a inventat termenul neoplasticism, a influenţat semnificativ
mişcarea de Stijl.
• Piet Mondrian, artistul cel mai bine cunoscut a mişcării, a publicat
Manifestul Neo-Plasticist în 1920. Pictorul Theo van Doesburg a
publicat un jurnal numit De Stijl între 1917 şi 1928, propagând
teoriile mişcarii. Alţi artişti de Stijl includ pictorul George
Vantongerloo şi arhitecţii J.J.P. Oud şi Gerrit Rietveld.
• În afară de influenţele de Stijl asupra artelor vizuale, arhitecturii şi
designului, a avut deasemenea un efect (deşi relativ minor) în
lumea muzicii — compozitor neerlandez Jakob van Domselaer
(1890-1960), un prieten apropiat al lui Mondrian din 1912, a creat un
număr de producţii muzicale bazate pe princiiple neoplasticiste
începând din 1913.
 Theo van Doesburg – Composition VII,
1917

Gerrit Rietveld - Scaun Rosu

si Albastru, 1917
Casa Rietveld Schröder, 1924-1925
 Theo van Doesburg, Contra-
Compozitie V, 1924

Piet Mondrian – Compozitie cu

Galben, Albastru si Rosu, 1937 -
1942