Schi – scurt istoric şi aspecte privind

influenţa sa asupra organismului

Martin Domokos
 Scurt istoric al schiului

• Pictogramele norvegiene şi descoperirile arheologice,

sugerează că unele forme de deplasare prin zăpadă,
evoluând până la schiat, datează de peste 4000 de ani;
• În apropierea lacului Hoting din Suedia, s-a descoperit
un schiu bine conservat, căruia oamenii de ştiinţă i-au
estimat vârsta de aproximativ 4200 de ani;
• În mitologia nordică, este cunoscută legenda zeiţei
Skada, care îndeletnicindu-se cu vânătoarea, vestită
trăgătoare cu arcul, în momentul în care nu poate
ajunge din urmă vânatul care alerga prea repede,
născoceşte schiul;
• Norvegienii folosesc doi termeni pentru desemnarea
aceluiaşi tip de schi: Schi şi Andor, iar suedezii folosesc
termenii Skida şi Andor pentru acelaşi echipament.
 Zetersen, a clasificat
schiurile în trei tipuri:

1. cel utilizat în munţii Urali, peste Rusia şi Ţările

Baltice până în Norvegia, căptuşit cu blană pe
tălpi şi prevăzut cu scobitură pentru picior;
2. tipul arctic, utilizat în Siberia de N, Rusia de N şi
Scandinavia de N, prevăzut cu orificii verticale
pentru legături, cu suprafaţa superioară puţin
bombată, căptuşite sau nu cu blană şi vârfurile
îndoite în sus.
3. tipul nordic, utilizat în Scandinavia şi Finlanda,
având schiul stâng mai lung (de alunecare), şi
schiul drept mai scurt, de obicei acoperit cu blană
(pentru împingere).
 De la necesitate, utilitate, instrument
de luptă la sport
•Trecerea de la mijloc utilitar la instrument
de luptă a schiului, are repercursiuni
pozitive în dezvoltarea acestuia;
•În această perioadă de dezvoltare a
schiului apar elemente noi:
–preocupări pentru pregătirea schiurilor, mărirea
capacităţii de efort, dezvoltarea rezistenţei în
condiţii de efort prelungit;
–dezvoltarea şi orientarea tactico-strategică
impusă de natura reliefului, de amplasarea
dispozitivelor de luptă;
–competitivitatea – impusă de necesitatea
scurtării timpului şi a distanţelor parcurse,
apariţia în timpul pregătirii a mijloacelor de
întrecere, selecţie, formarea unor unităţi de
elită.
 De la necesitate, utilitate,
instrument de luptă la sport

•Originea primelor întreceri de schi este

legată de ţinutul norvegienilor şi anume în
regiunea Telemark ;
•După anul 1830 concursurile devin tot mai
frecvente în Norvegia, mai ales pe valea
Norgedal şi în localitatea Christiania, a
cărui nume a dus la originea procedeului
tehnic des utilizat în schiul alpin „cristiana”.
 Schiul în ţara noastră de-a lungul
anilor

• Schiul este prezent în cercul militarilor, în

cadrul unităţilor de vânători de munte şi de
grăniceri.
• Primul campionat de schi în România are loc
în Bucegi în 1921;
• În 1924 se constituie „Comisia centrală de
schi”
• România participă la Jocurile Olimpice din
1928 de la St. Moritz – Elveţia, cu o echipă
militară şi un concurent la proba de skijoring
(schi tras de cai)
• Participăm în 1930 la Jocurile Internaţionale
Univesitare de iarnă, la primele campionate
ale Federaţiei Internaţionale de schi de la
Zakopane – Polonia, la concursuri
internaţionale de schi fond desfăşurate în
Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia.
• Ţara noastră organizează în 1929 două
concursuri internaţionale de schi la Predeal şi
Poiana Braşov, cu caracter militar.
• În anul 1936 participăm la Jocurile Olimpice
de la Garmish Partenkirchen – Germania la
probele alpine, sărituri şi ştafetă fond
 După cel de-al doilea război mondial întreaga
activitate de schi cunoaşte o dezvoltare
permanentă.

•În Bucegi, prima ediţie a Jocurilor balcanice de

schi;
• 1951 – Campionatele Mondiale universitare de
iarnă Mihai Bâră devine campion mondial
universitar la slalom, locul II la combinată,
•1952 – Jocurile Olimpice de la Oslo – Norvegia;
•1954 – Campionatele Mondiale de la Falun –
Suedia;
•1956 – Jocurile Olimpice de la Cortina
d´Ampezzo – Italia şi Jocurile Mondiale
universitare de la Zakopane – Polonia, unde
studenta Magdalena Marotineanu se clasează
pe locul II la coborâre şi slalom.
 Perioada cuprinsă între anii 1961 – 1970 poate
fi considerată cea mai fructuoasă pentru schiul
românesc.

• Jocurile Olimpice de la Innsbruck – Austria din

1964, fond şi biatlon unde Gh. Vilmoş se
clasează pe locul V - cel mai bun rezultat
obţinut până acum la Jocurile Olimpice.
• La Campionatele Mondiale de biatlon din 1965
ocupăm locul VII şi VIII;
• La Campionatele Mondiale de biatlon din 1966
la Garmisch Partenkirchen ne clasăm în proba
individuală pe locurile V şi VI;
• 1967, la CM de biatlon pentru tineret, din
Germania, - prima medalie (bronz)
• 1968 – Jocurile Olimpice de la Grenoble –
Franţa, unde obţinem locul VII.

• Se obţin rezultate bune în domeniul literaturii

de specialitate prin schimburile ce au loc cu
specialişti străini, apar alte lucrări de
specialitate: „Schiul alpin” de i. Berindei şi
Alex. Tartu (1959), „Curs de schi” de V.
Teodorescu (1964), „Schi” de V. Teodorescu
(1967) şi „Schiul alpin” de M. Bâră (1970),
lucrări utile pentru pregătirea viitorilor
specialişti.
• După anul 1980, schiul românesc se face
simţit prin prezenţa sa la competiţiile interne
şi internaţionale, perioadă ce o putem
caracteriza ca o perioadă „de participare”
fără a obţine rezultate notabile în elita
mondială a schiului.
• Perioada anilor 1971 – 1980 este sub nivelul
perioadei precedente în performanţele
obţinute de sportivii noştri. Participăm la CM
de biatlon din Finlanda, La JO de la Sapporo
– Japonia (1972), în 1974 la CM de biatlon
de la Minsk (U.R.S.S.), în 1976 luăm parte la
JO de la Innsbruck – Austria, iar la JO din
1980 de la Lake Placid (S.U.A.) nu
participăm.
 Promovarea mişcării prin schi
contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii.