Sȃcȃiala de A.P.

Cehov

Dascălul Otluvakin stă în strană și ține între degetele lui groase o pană de gâscă, cu partea de sus roasă
între dinți. Fruntea îngustă i s-a încrețit, iar pe nas are pete de toate culorile, de la trandafiriu până la
albastru închis. În fața lui, pe scoarța roșcată a Pomelnicului Floriilor, se află două sferturi de coală. Pe
unul din ele e scris Pentru sănătatea celor vii, iar pe celălalt Pentru odihnirea sufletului celor morți, și
sub ambele titluri se înșiră o coloană de nume. Lângă dascăl, în picioare, cu o traistă atârnată de umăr,
stă o băbuță. Pare neliniștită și chinuită de gânduri.

– Și mai ce? întreabă dascălul, scărpinându-se agale după ureche. Hai, zi-i mai repede, că nu am vreme
de pierdut. Trebuie să încep să citesc Ceasurile împărătești.

– Acușica, maică, acușica… Ia scrie mata: pentru sănătatea robilor lui Dumnezeu: Andrei și Daria cu copiii
lor… Mitri și iar Andrei, Antip, Maria…

– Ei stai, nici așa pe nerăsuflate… că nu dau turcii! Ia-o mai domol…

– Pe Maria ai scris-o? Apăi zi-i înainte: Kirill, Gordei, Gherasim, pruncul adormit întru Domnul, Pantelei…
L-ai scris pe răposatul Pantelei?

– Stai, stai nițel: Pantelei e mort?

– Mort, Dumnezeu să-l ierte! – oftează bătrâna.

– Păi atunci de ce-mi spui să-l trec la “sănătate”? se burzuluiește dascălul, ștergându-l pe Pantelei și
trecându-l pe lista cealaltă. Ei, păcatele mele! Vorbește limba, cu judecată, nu le încurca. Cine mai este
pentru “odihnirea sufletului”?

– Pentru “odihnire”? Stai puțin… Acuși, maică.. Hai, scrie: Ivan, Avdotia, iarăși Daria, Egor.. Așa… acum
scrie: ostașul Zahar… Sînt patru ani de când l-au luat în armată și de atunci nu am mai auzit nimic de el.

– Care va să zică a murit?

– Da’ cine poate ști? O fi murit, n-o fi murit, mata scrie-l acolo.

– Păi unde să-l scriu, păcatele mele! Dacă e mort, trebuie să-l trec la “odihnire”, dacă-i viu, la “sănătate”.
Cine să vă înțeleagă?

– Hm! Apăi eu zic așa, drăguță: mata scrie-l și colo și colo, și pe urmă om vedea. Lui totuna o să-i fie, că l-
ai scris ici, ori că l-ai scris dincolo: era un om de nimic, un zevzec. Ai scris? Așa… Ia mai scrie: pentru
odihnirea sufletului lui Mark, Levonti, Arina… Așa, acum scrie: Kuzma cu Anna, Fedosia care bolește…

– Fedosia care bolește la “odihnire”?! Ptiu!

– Cum?! Ai vrut să mă treci pe mine la “odihnire”? Că eu sînt Fedosia. Ești scrîntit, maică?

– Păi vezi că tu mă încurci, deșteapto? Dacă nu ai murit, spune că nu ai murit, că n-ai de ce să te înghesui
la morți. Atâta știi: să mă încurci! Poftim, acum trebuie să o șterg de aici pe Fedosia și s-o scriu dincolo.
Ț-ț-ț! Am stricat bunătate de hârtie… Așa… Acum stai și ascultă: am să citesc și ai să-mi spui dacă e bine.
Pentru sănătatea lui Andrei și Daria cu copiii, iarăși Andrei, Antip, Maria, Kirill, Gherasim, pruncul
adormit întru Domnul… Gher… Stai! Cum de a nimerit aici copilul Gherasim? Adormit întru Domnul și
uite-l aici la “sănătate”! M-ai zăpăcit de tot, amărâto! Bată-te să te bată că m-ai năucit!

Dascălul clatină cu obidă din cap, îl șterge pe Gherasim și-l trece la morți.

– Ei, acum ascultă, pentru sănătatea Mariei, a lui Kirill, a ostașului Zahar… și a mai cui?

– Pe Avdotia ai scris-o?

– Pe Avdotia? Hm! Avdotia… Avdotia… cercetează dascălul amândouă listele. Așa… Parcă-mi aduc
aminte că am scris-o dar acum s-o ia naiba că nu o mai găsesc… A, uite-o: e trecută la morți.

– Avdotia la morți? se miră băbuța. Păi bine maică, nici nu a împlinit anul de când s-a măritat și mata
chemi moartea pe capul ei? Ca o piază rea?! Vezi cum le încurci, drăguță, și tot pe mine te superi. Când
scrii se cuvine să te gândești la Cel de Sus și să fii cu inima împăcată. Că dacă ai să scrii așa, cu năduf, are
să se bucure diavolul. Că el te-a năucit așa.

– Taci că mă zăpăcești!

Dascălul se încruntă și după o matură gândire, o șterge cu grijă pe Avdotia de pe lista morților. La litera
“d”, pana i se poticnește, scârțâie și împroșcă cu stropi mari. Dascălul se oprește din scris și se scarpină
la ceafă, perplex.

– Care va să zică Avdotia trebuie scoasă de aici, mormăie el, și scrisă dincolo… Așa e? Stai, stai ușurel,
dacă o scriu acolo, se cheamă că este pentru “sănătate”. Dacă o trec aici e pentru “odihnirea sufletului”.
M-a buimăcit de tot baba. Uite că și ostașul Zahar s-a nimerit tot aici. Naiba l-a adus și pe ăsta! Nu mai
pricep nimic. Trebuie să o luăm de la capăt.

Dascălul ia din dulăpior alt sfert de coală albă.

– Ei, dacă-i așa, scoate-l pe Zahar, spune băbuța. Lasă-l în plata Domnului, scoate-l, șterge-l de tot.

– Mai taci din gură!

Dascălul înmoaie tacticos pana și copiază pe coala cea nouă, unul după altul, numele de pe cele două
hârtii.

– Am să-i scriu pe toți la un loc, la grămadă, zise el. Mata să iei hârtia și să te duci cu ea la părintele
diacon. Să descurce el cine-i viu și cine-i mort. El trebuie să priceapă că a făcut Seminarul. Pe mine poți
să mă tai și tot nu înțeleg nimic din pomelnicul ăsta.

Bătrâna ia hârtia, întinde dascălului o monedă veche de o copeică și jumătate, apoi se îndreaptă cu pași
mărunți spre altar.