ESEU- BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu, unul dintre marii prozatori ai secolului al XX-alea, s-a făcut
remarcat prin abordarea inovatoare a temelor istoriei, a naturii, a vieții satului românesc, și a
condiției umane în acest context, în povestiri, nuvele și romane.
Romanul „Baltagul” , de Mihail Sadoveanu, a fost publicat în anul 1930, fiind scris în
17 zile, la vârsta de 50 de ani a autorului. Acesta este un roman realist-tradițional, obiectiv și
mitic prin temele și motivele literare utilizate.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu coordonate de
timp și spațiu bine determinate, cu o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, de
un număr mare de personaje, puternic individualizate. Romanul este unul realist,
tradițional, mitic și obiectiv prin abordarea într-o manieră veridică a temelor specifice, precum:
condiția umană, viața satului românesc localizat în munte, respectiv mitul pastoral- unul
dintre cele mai vechi mituri românești, prin care prezintă viața păstorilor, condusă după vechi
obiceiuri și tradiții.
Descrierea, narațiunea, dialogul și monologul interior sunt modurile de expunere
utilizate în crearea romanului. Narațiunea este obiectivă, naratorul povestește la persona a III-
a, fiind omniscient și omniprezent. Prin dialog se diversifică tonurile acțiunii, acesta având atât
rolul de a dinamiza acțiunea, cât și de a evidenția trăsăturile de caracter ale personajelor.
Zbuciumul interior, preocupările și grijile Vitoriei Lipan sunt puse în evidență, prin
intermediul monologului interior, alături de trăsăturile morale ale acesteia.
Din punct de vedere al inspirației, Sadoveanu a avut drept sursă mai multe tipuri:
biografice- autorul povestește cum, în călătoriile sale din Moldova, a auzit conversația a doi
jandarmi despre uciderea unui cioban căruia i s-au furat oile; folclorice- având drept surse de
inspirație 3 balade populare: „Miorița”, „Șalga” și „Dolga” și surse de inspirație mitologice-
Legenda lui Osiris, un fost rege egiptean, care după ce este ucis de fratele său, este căutat de
soția și copilul lui, alături de un câine.
Parcurgerea drumului are două semnificații diferite, individualizate după cele două
personaje care îl parcurg, Vitoria și Gheorghiță, fiul său. Pentru Vitoria, parcurgerea drumului
reprezintă o reconstituire a traseului pe care l-a parcurs soțul său, pentru a-l găsi. Însă pentru
Gheorghiță acest drum este o călătorie inițiatică, cu rol educativ, care îl ajută să se maturizeze
pentru noul statut pe care îl ocupă: bărbatul familiei.
Tema romanului este condiția munteanului, aflat în zona de interferența a lumii vechi și a
cele noi, pe baza unor motive și teme literare specifice: natura, viața pastorală, familia,
iubirea, moartea și răzbunarea.
 Titlul romanului este unul simbolic. Baltagul este o armă cu două tăișuri, o unealtă
magică, considerată arma crimei, dar și instrumentul justițiar, cu care eroul face dreptate.
Romanul este structurat în 16 capitole, cu o acțiune desfășurată cronologic. Timpul
acțiunii este reprezentat de sărbători religioase, precum Sfântul Andrei sau Postul Mare, iar
cadrul în care întâmplările se desfășoară este reprezentat de Măgura Tarcăului, zona Dornelor
și a Bistriței, dar și zone de câmpie.
Prima parte, cuprinsă între capitolul 1 și capitolul 6, prezintă expozițiunea și intriga.
În expozițiune este descris satul Măgura Tarcăului, dar și portretul fizic al Vitoriei Lipan, care
este surprinsă torcând pe prispă, cu gândul la soțul ce întârzie să revină acasă, dar și la povestea
pe care acesta obișnuia să o spună, culeasă din bătrâni, cu privire la viața și psihologia
muntenilor. Astfel, autorul introduce motivul transhumanței, sugerat prin cele două verbe
autentice legate de condiția de păstor: „suim” și „coborâm. Aceasta rememorează anii trăiți
împreună, alături de cei doi copii ai lor: Gheorghiță și Minodora.
Aceasta simte că ceva nu este bine, și decide să plece în căutarea acestuia, dar nu înainte
de a face o serie de acțiuni: îl cheamă pe Gheorghiță acasă, ține post negru douăsprezece
zile, se închină la icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistrița, anunță autoritățile de
dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani pentru drum, pe Minodora
o lasă la mănăstire, pentru a fi în siguranță, iar lui Gheorghiță îi dă un baltag sfințit.
A doua parte, capitolele 7-13, reprezintă desfășurarea acțiunii, relevând drumul
parcurs de Vitoria și fiul ei, în căutarea lui Nichifor Lipan. Reconstituie împreună traseul
parcurs de Nechifor, făcând o serie de popasuri la han, la crâșmă, la Vatra Dornei, întâlnind
atât o nuntă, cât și o cumetrie. Victoria știe că după aceste evenimente urmează o
înmormântare, și astfel anticipează viitorul apropiat. Își dă seama că soțul ei a dispărut între
satele Suha și Sabașa. Cu ajutorul câinelui lui Lipan, Lupu, pe care îl regăsesc pe drum, cei doi
îi găsesc rămășițele lui Nechifor într-o râpă.
Partea a treia, capitolele 14- 16, prezintă punctul culminant și deznodământul. La
prasnic, Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzându-i pe ucigașii acestuia, Ilie
Cutui și Calistrat Bogza, care au fost invitați la pomană. Cel dintâi își recunoaște vina și este
arestat, însă Bogza devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul, și sfâșiat de câinele
Lupu, făcându-se astfel dreptate.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie curajoasă, puternică, hotărâtă și
lucidă. Inteligența și stăpânirea de sine specifică acesteia, sunt evidențiate atât de-a lungul
drumului, dar mai ales la parastas, când demască vinovații, povestind exact cum a murit soțul
ei. Aceasta transmite copiilor săi importanța tradiției, și îl ajută pe Gheorghiță în călătoria sa
către maturizare, iubindu-și soțul și copiii trup și suflet.
Gheorghiță, personaj secundar, reprezentant al generației tinere, pornește alături de
mama sa în călătoria sa spre maturizare, spre transformarea unui bărbat responsabil. Nechifor
Lipan este un personaj episodic, descris indirect, prin retrospectivă, un simbol al destinului
muritor al oamenilor.
 Stilul sadovenian este original prin prisma darului său de a îmbina cu măiestrie
elementele lexicale utilizate pentru crearea unei atmosfere rustice cât mai realistă, prin
intermediul arhaismelor și a regionalismelor. Autorul se dovedește a fi un maestru în gradarea
conflictului, pentru prezentarea unui final derulat rapid.
Romanul „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu este un roman monografic, care
înfățișează viața muntenilor, prin intermediul mitului pastoral. Este o creație particulară, care
prezintă atât tradițiile și obiceiurile muntenilor, cât și modul particular și profund în care ei
interpretează viața.