ESEU- ION

de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este un autor interbelic, considerat a fi cel mai mare creator de viață al
literaturii române dar și unul dintre întemeietorii romanului românesc modern. Acesta a debutat
în literatură cu volumul de nuvele „Frământări”, și a implementat scrierile sociale, prin romane
precum „Ion”, dar și pe cele de natură psihologică, precum romanul „Pădurea spânzuraților”.
Romanul interbelic, realist, obiectiv, tradițional și social „Ion” a fost publicat în anul
1920. Acesta s-a bucurat de apreciere sporită din partea criticilor literari, fiind o reprezentare
valoroasă, realistă, a universului rural în perioada interbelică.
Romanul este o specie a genului epic, de întindere mare, cu o acțiune amplă,
desfășurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase și un conflict complex, prin
intermediul căruia se prezintă o imagine amplă asupra vieții. Narațiunea este realizată la
persoana a III-a, naratorul este obiectiv, omniscient și omniprezent, prin prezentarea unor
acțiuni veridice, dirijând astfel evoluția personajelor precum un regizor universal. El
construiește traiectoriile existenței personajelor conform unui destin prestabilit, fiecare personaj
devenind o victimă a fatalității: nimeni nu poate fugi de propria sa soartă, transformând opera
într-un roman al destinului. Romanul prezintă aspecte monografice ale satului tradițional: tradiții
legate de marile momente din viața omului, hora, gura satului și instituțiile importante- biserica,
școala, autoritățile.
Liviu Rebreanu s-a documentat temeinic cu privire la problematica țărănimii, atât din
literatura română, cât și din cea universală, de la scriitori precum Zola, Balzac și Tolstoi. Pe
lângă aceste surse de inspirație, se adaugă și experiența personală a autorului: un tânăr țăran,
harnic și inteligent, se plânge autorului de lipsa pământului; observarea unui gest
impresionat: un țăran care sărută pământul, și pățaniile unei tinere alungată de acasă atât
de tată, cât și de iubit.
Conflictul romanului se concentrează în dorința eroului de a avea pământ, și lupta pe
care o duce pentru a-l obține. Conflictul exterior are loc între Ion și Vasile Baciu, tatăl Anei,
dar și între Ion și George Bulbuc, tânărul cu care se va căsători fata pe care o iubește, în timp
ce conflictul interior se desfășoară între dorința lui Ion de a avea pământ, datorită căreia se
căsătorește cu Ana, o fată urâtă, dar bogată și dorința de a fi cu Florica, o fată frumoasă, dar
săracă.
Creația epică are o compoziție sferică, bazată pe tehnica literară a simetriei, incipitul și
finalul constând în descrierea drumului care introduce cititorul în lumea ficțiunii, respectiv îl
proiectează înapoi, în realitatea în care aparține. Întreaga acțiune se desfășoară între două
coordonate, precizate prin intermediul titlurilor de capitol: Începutul și Sfârșitul.
 Titlul romanului este reprezentat de numele personajului principal, Ion, un reprezentant
tipologic al unei categorii sociale: țărănimea.
Tema este constituită de viața satului transilvănean, de la începutul secolului al XX-
lea, în care demnitatea și statutul omului în societate sunt determinate de avere, respectiv
de pământ. Romanul are două teme centrale, regăsite și în titlurile celor două părți ale acestuia:
setea de pământ și iubirea, evidențiind lupta care se dă în sufletul personajului principal.
Romanul are o structură simetrică și circulară, cele două părți ale românului, intitulate
sugestiv „Glasul pământului” și „Glasul iubirii” fac referire la cele două instincte de care este
dominat personajul principal: dragostea pentru pământ și dragostea pentru Florica. Romanul
cuprinde 13 capitole, cu titluri sugestive, iar acțiunea este localizată în timp și spațiu,
desfășurându-se cronologic: începe într-o zi de duminică, și ia sfârșit într-o zi de duminică.
În primul plan, acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii
satului Pripas se află la horă, în curtea văduvei lui Maxim Oprea, Teodosia. Sătenii sunt așezați
în funcție de statutul social al acestora: fruntașii satului discută separat, în timp ce țăranii
discută pe prispă, lipsa pământului fiind echivalată cu lipsa demnității. Hotărârea lui Ion de a
o lua pe Ana la joc, deși o place pe Florica, marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile
Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la horă și înfruntarea verbală dintre cei doi, în care Ion este
numit tâlhar și hoț, pentru că acesta umblă să îi ia fata promisă lui George Bulbuc, este intriga
romanului. Condus de ură și dorința de răzbunare, Ion îl va face pe Vasile Baciu de râs,
lăsându-i fata însărcinată, și forțându-i mâna în acceptarea nunții.
Cum la nuntă Ion nu a cerut acte pentru pământul lăsat zestre, începe să devină violent cu
Ana, considerând că tatăl ei l-a înșelat, și că ea l-a ajutat. Conflictul dintre cei doi țărani este
mediat de Preotul Belciug, Ana fiind doar o victimă a orgoliilor celor doi bărbați.
Nici sinuciderea Anei nu trezește vreun sentiment de remușcare, vinovăție, sau măcar
regret în Ion: tot ce vedea el în Ana, mama copilului său, și în băiatul său, Petrișor, era o
garanție a proprietății asupra pământului, și implicit o creștere a statutului său social. Nici
moartea copilului său nu îi schimbă atitudinea, astfel nu se oprește din a-i face vizite Floricăi,
măritată între timp cu George. Și pentru că se apropie din ce în ce mai mult de Florica, George
se răzbună omorându-l cu sapa. El este arestat, Florica rămâne singură, iar pământurile lui
Ion rămân bisericii, acolo unde este și înmormântat.
În cel de-al doilea plan al romanului, este urmărit destinul familiei Herdelea, familia
învățătorului, care are un băiat Titi, și două fete Laura și Ghighi, și destinul personajelor care
influențează soarta lui Ion. Familia acestuia îl admira pe Ion, pentru că era harnic și priceput,
însă această atitudine se schimbă după ce află care este comportamentul său față de Ana.
Preotul Belciug este un caracter tare, puternic, dedicat total comunității. Visul său de a
construi o nouă biserică este urmărit pe parcursul întregului roman, iar în final putem vedea cum
este sărbătorirea sfințirii noii biserici.
Trăsăturile personajelor sunt dezvăluite în evoluția conflictului. În funcție de rolul lor
în acțiune, ele sunt puternic individualizate, construite cu minuțiozitate sau portretizate
succint. Ion, protagonistul romanului, este caracterizat printr-o multitudine de modalități:
gesturi, fapte, acțiuni, comportamente, relațiile cu ceilalți, dialog și monolog. Treptat, toate
calitățile sale se vor transforma în defecte, privite prin prisma dorinței de înavuțire. Devine
distant și glacial, tratând-o pe Ana disprețuitor și purtându-se sfidător cu tatăl ei. Dragostea
pentru pământ se concentrează simbolic în scena sărutului pământului. Pământul nu mai este
un simplu obiect, ci devine o ibovnică, care schimbă destine și dezlănțuie pasiuni, Ion
ajungând chiar în punctul în care adoră și venerează pământul, ca pe o zeitate.
Din punct de vedere stilistic, Liviu Rebreanu alege maniera de exprimare directă,
realist-obiectivă, afirmând că „e mai ușor a scrie frumos decât a exprima direct”. Acesta este
într-o căutare constantă a expresiilor exacte, având rolul unui inovator în creația de tipuri
umane puternic individualizate.
Așadar, romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu, ilustrează toate exigențele realismului prin
obiectivitatea exprimării, veridicitatea acțiunilor descrise și determinismul social, susținând
ideea că societatea influențează comportamentul omului, acțiunile sale fiind constrânse de
presiunea societății.