Lumi fantastice-Eseu final

Fantasticul este o categorie estetică (alături de tragic, frumos, sublim, grațios,

comic, urât etc.) ce se referă la faptele estetice care nu pot fi asociate unei percepții
comune, fiind mai degrabă pus în legătură cu inacceptabilul și incredibilul. Câțiva
teoreticieni ai fantasticului pot fi: R. Caillois, Castex, Tzvetan, Todorov, Mircea
Eliade. Din operele citite putem evidenția trei categorii ale fantasticului: folcloric,
mitic și filosofic. Acesta prezintă diverse disocieri, unde regăsim: fantasticul-
miraculos, fantasticul-starniu, fantasticul pur-fantasticul impur.

Cele 4 opere aș dori să le încadrez astfel: “La hanul lui Mânjoală” de Ion Luca
Caragiale, consider că aparține fantasticului-miraculos, deoarece Fănică este supus
unui deochi care-i dă viața peste cap și îl controlează, oprindu-l din drumul său bine
conturat. Cucoana simte o atracție față de bărbat, dorindu-l numai pentru dânsa.
Aceste întâmplări sunt regăsite, asemenea, în fantasticul folcloric, pe care le putem
sublinia și în opera “Lostrița” de Vasile Voiculescu, care, în comparație cu prima
lucrare, este predominată de fantasticul mitic. Ea aparține fantasticului-straniu, unde
Aliman se lasă vrăjit de o vietate acvatică ce îi croiește drumul către sfârșit. Prin mai
multe circumstanțe, acesta întâlnește o fată misterioasă alături de care își dorește o
poveste, reîntâlnindu-se cu lostrița. În momentul regăsirii, el pică pradă unei tentații,
sare în apă și sfârșește tragic în ziua nunții, înconjurat de invitații terifiați de cele
petrecute. „La țigănci” o încadrez în categoria fantasticului filosofic, fiind fantastic-
impură, deoarece utilizează aspecte ale realității, precum povestea de viață a unui
profesor sărac care trăiește doar din ședințe de pian. În drumul său, el dă ochii cu
lumea fantastică, ce pare să îi amintească de regretele sale, măcinându-l pentru 12
ani. Evadat din lumea minții sale, acesta se reîntoarce în lumea reală și se izbește de
realitatea din jur. Pe toată durata capturării, lumea evoluase, deoarece pierduse tot ce
avea, s-a întors în lumea fantastică, imaginându-și sfârșitul după bunul plac. Ultima
operă, „Roadele unei diplomații chibzuite” aparține fantasticului pur relatând
povestea unor arcadieni, ce locuiesc pe planeta Arcadia și duc un război cu
extraarcadienii. Cei doi președinți au renunțat la toate neînțelegerile dintre ei și și-au
unit forțele pentru a apăra planeta. După ce aceștia au salvat locuitorii de inamici, au
rămas uniți în continuare. Ei nu au fost vrăjiți, supuși unui ritual sau omorâți,
reprezentând un fantastic pur, ce concluziona ideea binelui care învinge întotdeauna
răul. Totdată, în cuprins voi prezenta următoarele elemente: lumea creată, personaje,
conflict, planuri, final, problematică, relația fantastic-real. Acestea aparțin
fantasticului și sunt termeni care construiesc poveștile, astfel încât să apară toate
momentele subiectului, suspansul, creația și imaginația, ce vor trezi interesul
cititorului spre a afla restul întâmplărilor.

În primul rând , în opera ,, La hanul lui Mânjoală” acțiunea se desfășoară într

un han. Personajul principal, Fănică, o cunoștea de mult timp pe Marghioala,
proprietara hanului în jurul căruia toată acțiunea se desfășoară. Fănică, în timp ce se
ducea către Pocovnicul de sus pentru a se căsători cu fiica acestuia , s–a oprit la han
pentru puțin timp, doar cât să se odihnească ,însă a sfârșit să stea mai mult decât și-a
propus. Ei au dorit să ia masa într-o odaie lipsită de icoane, dar un vânt le a stins
lumânările, momentul oportun pentru Fănică în a-și încerca norocul cu Marghioala.
Datorită întunericului și inițierii sărutului, diavolul și-a făcut drum în sufletul
bărbatului , punând stăpanire asupra lui. Imediat ce personajul narator a remarcat cât
timp a petrecut la han, a plecat de îndată. Pe drum a început să îi fie rău , dovadă că a
fost vrăjit ,acest lucru făcându-l să piardă noțiunea timpului, astfel crezând că s- a
rătăcit din cauza vremii, ce nu era în favoarea lui. Pe drum a găsit un ied negru, pe
care îl asimilăm cu diavolul. Calul simțind răul, nu a vrut sa treacă de ied și s-a oprit.
Fănică luând animalul cu el i –a dat necuratului încă o cale să aibă un control mult
mai puternic asupra lui. Într-un anume moment, acesta, din cauza unui fulger a cazut
de pe cal , iar animalele au disparut. Personajul principal a fost găsit de către o
persoană, care avea grijă de lanurile de grâu, și i-a adus la cunoștință că se află chiar
în spatele hanului. Ajuns la han,este primit cu aceeași căldură de către Marghioala,ce
îi oferă o odaie în care să se odihnească. Următoarea zi este adus la destinație de către
socrul său, dar fiind supus unei magii negre, el continuă să se reîntoarcă la han.
Pocovnicul observă cele întâmplate și îl trimite într-un schit unde se pocăiește,
reușind să îl însoare cu fata lui. Drept consecință pentru fapta făcută, Marghioala arde
în propriul ei han. Opera ,,Lostrița” relatează povestea unui tânăr pescar care își
dorește să își demonstreze curajul prin a prinde un pește asemănat cu Diavolul. Satul
trăia după un vechi mit ce prezenta întâmplările mai multor tineri care au vrut să
prindă lostrița, însă au fost uciși de aceasta. Aliman a avut mai multe încercări de
captura vietatea, însă a eșuat. O perioadă de timp, peștele a dispărut din apele
Bistriței, dar un incident misterios s-a întâmplat într-un sat din apropiere. Locuitorii
au fost evacuați dintr-o inundație, unde Aliman a găsit o fată pe care nu o mai
întâlnise în trecut, ce părea sa aibă trăsături ale lostriței. Acesta i-a pus fetei numele
de Ileana și a adăpostit-o la ea acasă. Și-au petrecut câteva săptămani împreună,dar
mama fetei a găsit-o, a certat-o și a dus-o înapoi în satul ei. După ceva timp, Aliman
nu a reușit să o găsească pe Ileana, intrând într-o stare de suferință. Una din fetele
mai indrăznețe care locuia în sat l-a observat, s-a îndrăgostit de acesta, și a vrut să se
logodească cu dânsul. Aliman, având inima frântă, nu este interesat în a se căsători,
însă îi îndeplinește dorința fetei. La nunta celor doi, Aliman zărește lostrița și reușeste
să o țină în brațe, dar este înecat de ape. Opera ,,La Țigănci” relatează povestea unui
profesor, care trăia din cursurile de pian, fiind neîmplinit din punct de vedere al
iubirii. Acesta era îndrăgostit de o fată numită Hildegard, care a fost nevoită să plece
și să îl lase pentru o lungă perioadă de timp. Din cauza stării lui financiare, acesta a
fost întreținut de Elsa, de care s-a îndrăgostit ulterior și cu care s-a căsătorit. Cei doi
duceau o viață modestă, neavând lipsuri majore. Într-o zi, în drumul său spre
următorul elev, acesta observă că și-a uitat servieta, și coboară din stație pentru a se
întoarce sa o recupereze. În drumul său este atras de grădina țigăncilor, pe care
ajunge să o exploreze. Acolo intâlnește o fată și o batrână, care îl pun să aleagă între
patru fete. Acesta alege trei și este condus intr-un bordei. În acea încăpere el este
supus unui joc în care trebuie să ghicească care dintre fete este țiganca,evreica și
grecoaica.Acesta pierde jocul, ramanând captiv în bordei pentru doisprezece ani. În
tot acel timp, el a contemplat asupra deciziilor luate, asupra regretelor sale și a iubirii
neîmplinite. Evadat din cușca minții, acesta se trezește langă bătrână. Fuge din
grădină și află durata de timp în care el a fost captiv în labirintul minții sale. Ramas
fară casă, familie și cunoștințe, se reîntoarce la grădină, unde îi cere bătrânei altă
ursitoare, disponibilă fiind numai nemțoaica. Fata se afla într-o încăpere, iar când
Gavrilescu a recunoscut-o ca fiind Hildegard, iubirea sa pierdută, în brațele careia și-
a gasit liniștit sfârșitul. În opera ,,Roadele unei diplomații chibzuite” este prezentată
planeta  Arcadia, o planetă de mărime medie situată în Conselația Casiopeea. În
imaginația sa, arcadienii sunt niște pamânteni cu 2 fețe ei fiind exact simetrici.
Arcadienii atinseseră un grad înalt de tehnologie și cunoșteau prosperitatea
economică. Din punct de vedere politic, planeta era împărțită în 2 state:
emisfera nordică și sudică. Cele două părți nu se înțelegeau deloc. Într-o zi
conducătorul emisferei sudice a fost trezit din somn de mâncărimea amințită. El fu
anunțat de omologul său că partea nordică a planetei era amenințată din exterior de
extraarcadieni. Nordicul  mai spuse că vor folosi farfurii zburătoare a căror utilizare
nu fusese anunțată în prealabil. Cel din sud îl linsti, spunându-i că au descoperit acest
mod de transport. Sudicii i-au învins pe extraarcadieni, dar aceștia au reușit să se
infiltreze în zona ecuatorială unde era ‘no man’s land’. Când au ajuns, centru boreal
numit Nordpol a fost ocupat. Președintele nordic îl anunță pe cel sudic despre
folosirea bombei bacteriologice, care era de asemenea, neatestată, dar descoperită și
de sudici. I s-au raportat de altfel și că invadatorii erau simetrici doar pe un plan și
veneau dintr-o galaxie îndepartată. Invadatorii au fost stârpiți, însă, pe timp de un an,
atacurile lor se repetară. Astfel, atat timp cât cei 2 presedinti au comunicat telepathic,
au constat ca nu le erau necunoscute niciuna dintre aceste arme. După multe
incercări, invadatorii renunță, iar cei doi președinți au început să se înțeleagă mai
bine.
 În al doilea rând, voi introduce participanții la acțiune. În viziunea autorului,
personajele sunt oglinzi ale gândurilor proprii și ale dorințelor personale. Fănică este
imaginea bărbatului simplu, care poposește în drumul său la un han, pentru a se
odihni. Personaj central, pozitiv și erou al poveștii, acesta se lasă vrăjit de ochii
Marghioalei, căzând în păcatul magiei negre. Fănică, prin însuși faptul că a fost mirat
de lipsa icoanelor, dă dovadă de puritate sufletească, de legătură cu Dumnezeu și de o
bunătate nemărginită. Acesta este ademenit de Necurat spre a ocoli calea cea dreaptă,
însă este apărat de socrul său. Femeia, întruchipare a Diavolului, se joacă cu mintea
lui, pentru a-l obliga să se îndrăgostească de dânsa. El, având un suflet ferit de vrăji și
farmece, este salvat în scurt timp de legământul pus de Marghioala. Tânăr fiind,
acesta nu este destul de experimentat atât în viață, destin, cât și în iubire. El este ușor
manipulat de o femeie abia întâlnită, ce reușește să-i stăpânească gândirea printr-o
simplă privire. Acesta nu își poate stăpâni dorințele, trădându-și logodnica printr-un
sărut oferit Marghioalei. Aliman este imaginea tânărului visător, curajos și hotărât. În
ciuda spaimei resimțite de satul său față de mitul lostriței, acesta se arată încurajat în
a o prinde și a demonstra locuitorilor că nu au pentru ce să se teamă. Deși începutul
părea să fie format doar din încercări, acesta capătă o obsesie pentru acea ființă
necuvântătoare. Sătenii, îngrijorați, l-au sfătuit să renunțe, însă acesta nu a renunțat,
până când lostrița s-a făcut nevăzută, dovedind încăpățânare și determinare. Datorită
obsesiei căpătate, putem sublinia o legătură cu Necuratul, care l-a determinat să
apeleze la un vrăjitor. În urma farmecelor puse, băiatul întâlnește o fată care îl
îndrumă și mai mult spre o cale nedreaptă, acțiune care reflectă naivitatea și
imaturitatea de care dă dovadă. Găsind-o, acesta devine fericit. El o ajută, fapt ce
prezintă partea lui ajutătoare. După ce Ileana este luată de lângă dânsul, acesta
suferă, evidențiind o latură a nevoii pentru afecțiune. Când a acceptat o căsătorie de
dragul fetei, a oferit o imagine de om singur, care și-a regăsit fericirea în momentul
reîntâlnirii cu lostrița, unde acesta a sfârșit tragic. Gavrilescu era un profesor de pian
sărac și neîmplint sufletește. Acesta era considerat norocos datorită iubirii pe care
Elsa i-o purta, însă el simte un regret enorm pentru Hildegard, prima sa dragoste. Ca
și experiență, Gavrilescu era un om trecut prin viață, care își cunoștea destinul și
suferea din dragoste. În momentul interacțiunii sale cu grădina, aceasta a fost
simbolizată ca o poartă către sufletul său, loc în care el s-a putut regăsi și înțelege. Nu
era un om cunoscut sau iubit de toată lumea, însă era o fire modestă, era inteligent și
înțelegător. Impactul pe care l-a avut bordeiul asupra sufletului său a fost mare, astfel
încât acesta nu a mai dorit să o ia de la capăt, ci a renunțat, întorcându-se de unde a
plecat. Nu îi plăceau glumele sau farsele, se simțea jignit sau batjocorit. Deși nu a
simțit comfortabil bordeiul, acesta s-a reîntors, dând dovadă de lașitate. La final, el o
regăsește pe iubita sa, ca într-o fantezie și, cuprins de iubire, pace și liniște
sufleteasca, el moare îmbrățișat de dragostea sa eternă. Prin această fantezie,
Gavrilescu ne demonstrează dorința sa de a trăi alături de Hildegard. Ne prezintă un
vis neîmplinit și ne familiarizează cu durerea și suferința din sufletul acestuia. Finalul
a fost unul fericit și liniștit pentru acesta, el găsindu-și pacea în căldura sufletului
iubitei sale. Arcadienii sunt personaje episodice, simple și nu necesită experiențe de
viață. Ei joacă rolul unor personaje de poveste, menite să învingă răul prin puterea
binelui. Uniți fiind, ei dau dovadă de putere, încredere și susținere. Cele două părți
ajung să își resolve neînțelegerile, să se ajute și să rămână aliați. Această opera este
destul de simplă, oferind o caracterizare originală a unor personaje fantastice, cu
elemente regăsite în orice personaj din operele literare imaginare.

În al treilea rând aș dori să vorbesc despre conflictele regăsite în cele patru

lucrări literare. Fănică duce un conflict atât exterior, cât și interior. Conflictul exterior
este purtat de către bărbat și Necurat prin durerile fizice pe care acesta le-a îndurat.
obstacolele puse în drumul său și părăsirea animalului de companie. Totodată, el
poartă un conflict interior prin emoții încurcate, dorințe nejustificate, vorbe încâlcite
și neîncredere în instinctual propriu. El simțea legătura cu Diavolul, dar a pretins să
creadă că a consumat mult alcool și că se află într-o stare de ebrietate. Aliman duce
un conflict exterior și interior. Conflictul exterior se află între el și sătenii îngrijorați
pentru acesta si pentru obsesia lui de a captura lostrița. Totodată, are un conflict cu
mama fetei misterioase, care îi frânge inima și îl îndeamnă spre un conflict interior,
unde suferința și tristețea duceau un război cu speranța sa la o simplă revedere a
Ileanei. Îndurerat, băiatul se izolează, refuză orice urmă de iubire, până când acceptă
gândul de căsătorie, de dragul unei fete, acțiune ce amplifică conflictul interior și îl
împinge spre disperare. Aceasta idee este redată de tentația ce nu a mai putut fi
controlată la momentul regăsirii lostriței, când sare în apă pentru a o salva, dar este
înecat. Gavrilescu duce diverse conflicte complexe. Din punct de vedere profan,
acesta se ceartă cu ursitoarele, deoarece consideră că jocul lor este o bătaie de joc față
de dânsul, cu bătrâna, deoarece crede că a vrut să-l rănească, să-l captureze și se
sperie de aceasta, iar ultimul conflict îl poartă cu cetățenii, atunci când nimeni nu
înțelege cele ce i s-au întâmplat. Privind planul sacru, el este îndurerat de regretele
proprii, de alegerile greșite pe care le-a făcut și de neîmplinirea viselor. El meditează
asupra vieții sale, încercând să se regăsească, să se înțeleagă, dar pică pradă
sentimentelor lui neîmpărtășite și ascunse de lume, se blochează într-un labirint din
care nu mai poate scăpa și odată ce a găsit ieșirea din acel Iad pe care acesta l-a
simțit, decide să se reîntoarcă de unde a plecat, pentru a încheia pașnic conflictul
interior și pentru a părăsi lumea noastră într-o manieră liniștită. Arcadienii poartă un
conflict în interiorul planetei, pe care îl remediază când se unesc și rezolvă conflictul
exterior cu extraarcadienii, ce par a fi elemente influențabile ale relației dintre
președinții planetei Arcadia. Oamenii nu se opun alegerii conducătorilor, îi susțin și îi
ajută să apere locul lor mult iubit.

În ultimul rând, aș dori să evidențiez relația fantastic-real. Operele “La hanul

lui Mânjoală”, “Lostrița” si “La tigănci” folosesc lumea înconjurătoare ca o poartă
spre fantastic, utilizând vraja ca un portal spre imaginatie, ca un control al unui
personaj asupra altui personaj. Scriitorul ilustrează emoțiile ca un factor de
manipulare, reușind să demonstreze puterea farmecelor asupra persoanelor
neîmplinite sufletește, care își doresc mai mult decât au. Fănică a creat o legătură
între sufletul pătat al Marghioalei și Necurat, fiind o cale curată între cei doi, prin
frumusețe sufletească, puritate și credință. Icoanele lipsă subliniază magia neagră pe
care aceasta o stăpânește și o departajare de lumea creștină. Obsesia pe care Aliman o
are față de lostriță reprezintă o legătură cu Diavolul, acesta manipulându-l prin
pasiunea sa. Modul în care Gavrilescu a fost capturat în propria sa minte, prin dorința
lui de a vedea lucruri sau locuri nooi, reflectă un pact necurat. Totodată, într-o lume
rea, timpul trece mai greu, decât ăn lumea noastră, justificată fiind neînțelegerea
profesorului asupra trecerii timpului. Toate aceste elemente, surprind metoda prin
care autorul s-a jucat cu elementele vrăjilor și al farmecelor, reușind să le îmbine,
astfel încât să ofere lecții de viață.

În concluzie, esența fantasticului o putem regăsi în morala fiecărei lucrări

studiate, ea oferindu-ne un nou orizont de observare a lumii vii, prezentându-ne
elemente pe care un cititor nu le-ar utiliza ca o comparație cu lumea necurată, însă
autorul le-a oferit o altă perspectivă prin care imaginea creată de acesta părea
normală, obișnuită. Fantasticul este creat pentru a ne oferi perspective de viață și
experiențe nemaiîntâlnite, unde scriitorul este liber să povestească despre orice
subiect, să își creeze propria acțiune, propriul timp, spațiu și prorpiile personaje.
Această ramură a literaturii este o lume deschisă tuturor posibilităților, reușind să
surprindă o morală pe care fiecare o deduce ca un sfat propriu ce îl poate ajuta mai
departe. Fantasticul este ca o casă, personajele sunt copiii, iar autorul este părintele, el
reușind să evidențieze esențialul din fiecare întâmplare, ce îi poate oferi personajului
o lecție foarte importantă. Pentru a încheia eseul, voi împărtăși iimportanța
fantasticului, care este destul de mare, deoarece ne pune în situații noi și pe care noi
le-am putea evita, dovedind încă o dată importanța lecturii în viața omului.