Secolul XX reprezinta perioada din istoria omenirii in care principiile legate de democratie si

respectarea drepturilor omului s-au impus intr-o mare parte a lumii. Acelasi veac insa, a cunoscut si
nerespectarea drepturilor omului si instaurarea regimurilor totalitare.

In ceea ce priveste Romania, viata politica romaneasca a cunoscut o accentuata dezvoltare in

perioada interbelica, bazata pe introducerea votului universal si pe adoptarea Constitutiei din 1923.

In 1917, in imprejurarile exceptionale ale primului razboi mondial, s-a localizat o revizuire a
constitutiei care s-a dovedit a fi incompleta. In 1918, dupa unirea vechiului regat cu provinciile
romanesti Bucovina, Basarabia si Transilvania, s-a pus problema adoptarii unei noi legi fundamentale
care sa reflecte noile conditii etnice, teritorial, sociale, politice si economice ale statului.

Parlamentul se va transforma in Adunarea Constituanta si va elabora o noua constitutie pe care

o va pune in vigoare in martie 1923. La 29 martie 1923, noua constitutie a fost publicata in Monitorul
Oficial. A fost proclamata in timpul regelui Ferdinand I, consemna faptul ca Romania este o monarhie
constitutionala de tip ereditar si de asemenea se mentiona faptul ca »Regatul Romaniei reprezinta un
stat national, unitar si individual ». Noua lege fundamentala a fost inspirata din Constitutia de la 1866,
reproducand textul acesteia.

Constitutia de la 1923 pastra principiul separarii puterilor in stat, conform celei de la 1866.
Astfel, puterea executiva era impartita intre domn si ministrii. Domnul il desemna pe primul ministru
care isi alegea cabinetul si il supunea aprobarii domnului. Guvernul avea ca atributii principale
gestionarea treburilor interne si externe ale statului si avea dreptul de a emite proiecte de legi.

Puterea legislativa era impartita intre domn si Adunarea Legistlativa. Se baza pe sistemul
bicameral, Adunarea Legistlativa fiind la randul ei compusa din Camera Deputatilor si Senat. Domnul
avea drept de veto, dar nu absolut, intrucat nu putea respinge in totalitate un proiect de lege, avea
drept de initiativa legistlativa, drept de a convoca si dizolva parlamentul cu conditia sa organizeze alegeri
in cel mult o luna si drept de a sanctiona si promulga legile. Adunarea Legistlativa avea de asemenea
largi prerogative, membrii sai se bucurau de autonomie si imunitate. Avea drept de a interpela Guvernul
si acesta era nevoit sa raspunda prin ministrii sai. Senatorii si deputatii puteau organiza anchete asupra
activitatii ministeriale, iar Camera Deputatilor vota bugetul.

Puterea judecatoreasca era detinuta de instantele de judecata, de la cele ordinare, la cea

suprema, Inalta Curte de Casatie si Justitie. Deciziile erau luate in numele domnului, acesta avand drept
de gratiere, iar judecatorii erau inamovibili.

In perioada interbelica, s-a afirmat o noua forma de organizare social-politica, numita

totalitarism. Bazandu-se pe evenimentele primului razboi mondial, pe cele din Rusia, totalitarismul s-a
impus treptat in Europa, ajungand la maturitate in preajma anului 1940.

Germania si Italia au cunoscut totalitarismul de extrema dreapta, doctrina nazismului si a

fascismului. Ambele tari, la instaurarea regimurilor, se aflau intr-o situatie financiara deplorabila, fiind
puternic afectata de marea criza economica de la sfarsitul Primului Razboi Mondial. Controlul asupra
populatiei era exercitat prin intermediul politiei politice a regimului prin teroare si represiune. In Italia
este vorba de politia politica OVRA, iar in Germania de GESTAPO. De asemenea, drepturile si libertatile
cetatenesti in aceste doua state erau incalcate in mod sistematic. Libertatea de expresie oferita presei
devenise un mit, cenzura isi face aparitia intr-un mod dur, promovandu-se in acelasi timp cultul
personalitatii conducatorului. In plus, se instaleaza atat in Italia, cat si in Germania sistemul
monopartidismului. A fost interzisa activitatea celorlalte partide politice, cu exceptia Partidului National-
Socialist al Muncitorilor Germani si Partidului National Fascist.

Romania secolului XX a cunoscut foarte bine ambele extreme. A trecut trepat de la democratia
interbelica, la autoritarismul lui Carol al II-lea pana la stalinismul si national-comunismul liderilor politici
totalitari. Cursul firesc al democratiei a fost restabilit dupa prabusirea regimului comunist in 1989.

In ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea, organizarea Romaniei s-a bazat pe Constitutiile
de la 1965 si 1991 care se pozitioneaza la poluri opuse. Constitutia din august 1965 a lui Nicolae
Ceausescu consemna rolul conducator al Partidului Comunist Roman. Se consemna de asemenea faptul
ca rolul tuturor oamenilor muncii era acela de a asigura conditiile necesare pentru trecea la comunism si
crearea societati socialiste. Astfel, principiul democratic al separarii puterilor in stat era desfiintat,
intreaga putere fiind concentrata in mainile dictatorului Nicolae Ceausescu, al partidului unic si al sotiei
sale care devenise in urma Congresului al XI-lea al PCR, al doilea om politic in stat. Acestea sunt cateva
dintre trasaturile socialismului dinastic, regimul totalitar institutit de Ceausescu. Dictatorul a incercat sa
impuna ideea unei cai romanesti de dezvoltare a socialismului ca o reactie la perioada de rusificare
anterioara.

La extrema cealalta se afla constitutia din 1991 care consemna revenirea la statul de drept,
predominat de principiile fundamentale ale democratiei liberale. Opus sistemului monopartid al legii
fundamentale de la 1965, Constitutia de la 1991 se baza pe multipartidism, incurajand crearea partidelor
politice, sustinand rotativa guvernamentala. Partidele politice joaca un rol important deoarece
sistematizeaza si organizeaza cererile poporului, confruntandu-se periodic in alegeri pentru acapararea
puterii. Astfel, ele propun solutii pentru redresarea problemelor societatii. De asemenea, reapare
principiului separarii puterilor in stat. Puterea este impartita intre Presedinte si celelalte institutii ale
statului, precum Parlament, Guvern, Consiliu de Ministrii, Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului,
etc. Fiecare dintre aceste institutii are propriul rol de la care le este imposibil sa se abata. Acest principiu
ofera statului stabilitate politica si sociala.